Ce se întâmplă în piață și cum îți afectează banii.
Premier Energy, grup de energie listat la Bursa de Valori Bucureşti, ar fi încheiat trimestrul al doilea din 2026 cu un profit net atribuibil acţionarilor de 21 mil. euro, în scădere cu 35% faţă de anul trecut, estimează analiştii BT Capital Partners.

Când începi să investești, ETF-urile și Acțiunile apar aproape inevitabil în discuție. ETF-urile sunt o cale simplă de a ajunge la mai multe companii dintr-o dată, iar Acțiunile îți permit să alegi exact firmele în care crezi, inclusiv unele ale căror produse sau servicii poate le folosești zi de zi. Dar cine spune că…

Acţiunile UiPath (PATH), compania de software fondată de românul Daniel Dines şi listată la New York, se tranzacţionează la circa 18 dolari, cu 80% peste minimul de 10 dolari atins pe 23 iulie, într-o revenire spectaculoasă care aduce cotaţia la cel mai ridicat nivel din ultimele nouă luni. Este cea mai bună serie de c…

Rompetrol Rafinare (simbol bursier RRC), compania care operează rafinăria Petromidia, înregistra o depreciere de 14,9% a preţului acţiunii vineri după-amiaza, pe un rulaj de 1,9 mil. lei.

Bursa de Valori Bucureşti (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 8,44 miliarde de lei la capitalizare (-1,16%), în timp ce valoarea tranzacţiilor cu acţiuni a scăzut cu peste 98,37 milioane de lei (-17,9%), potrivit datelor publicate de BVB şi consultate de AGERPRES.

Indicele BET a mai pierdut un procent și s-a oprit pe nivelul de 35.000 de puncte.

Bursa Română de Mărfuri (BRM) a acuzat Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) că „încurajează tentativele de fraudare a sistemului, prin sancționarea operatorilor de piață care încearcă să le oprească”, potrivit unor informări transmise de operatorul bursier către acționari. Acuzațiile au por…

Connections (CC), companie de transformare digitală listată la Bursa de Valori București, pe piața AeRO Premium, raportează o creștere a profitului de 97% în primul semestru față de aceeași perioadă a anului trecut, la 11,97 milioane lei.

Acţiunile Victoria's Secret, retailerul american de lenjerie intimă, au încheiat şedinţa de miercuri la 91 dolari, de aproape patru ori mai mult decât în urmă cu un an, după un raport trimestrial care a prins piaţa pe picior greşit.

Fondul de acţiuni Goldman Sachs Romania Equity, administrat de Goldman Sachs Asset Management, a ajuns în iulie la active de peste 3 miliarde de lei, devenind astfel cel mai mare fond de acţiuni şi, totodată, cel mai mare fond mutual din România. Însă în ce companii ajung, de fapt, banii din fond?

Fondul de acţiuni Goldman Sachs Romania Equity, administrat de Goldman Sachs Asset Management, a ajuns în iulie la active de peste 3 miliarde de lei, devenind astfel cel mai mare fond de acţiuni şi, totodată, cel mai mare fond mutual din România. Însă în ce companii ajung, de fapt, banii din fond?

Acţiunile Rompetrol Rafinare (RRC), operatorul rafinăriei Petromidia, au urcat cu 228% în ultima lună, până la o capitalizare de peste 5 mld. lei. La nivelul actual, acţiunea se tranzacţionează la un raport preţ/profit (P/E) de aproximativ 13,5 ori, de circa două ori mai mic decât cel al OMV Petrom (SNP).

Titlurile și sumarele provin din feed-urile publice ale surselor, cu link către articolul original. SHIFTLINE agregă și clasifică — nu reproduce articolele integral și nu oferă recomandări de investiții.