Ce se întâmplă în piață și cum îți afectează banii.
Cele mai mari scumpiri sunt în țările nordice, unde prețurile au crescut chiar și cu 700% față de sesiunea anterioară de tranzacționare, care a fost vineri. În România, scumpirea este de 14%. Care sunt cauzele. Prețurile de luni ale energiei pe piețele bursiere spot (cu livrare în ziua următoare) au crescut cu 14% în R…

ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) este rata medie a dobânzii la care se împrumută, între ele, instituțiile bancare din România, în lei, iar evoluția sa este legată, în principal, de nivelul de lichiditate existent în piață și de nivelul dobânzilor BNR.

Canada doreşte o "alianţă unică" cu Uniunea Europeană, dar nu intenţionează să devină membră a acesteia, a declarat duminică premierul Mark Carney, după ce Wall Street Journal a relatat că şeful guvernului canadian explorează posibilitatea ca ţara sa să devină "membru asociat" al blocului, relatează luni Reuters.

Romgaz arată cel mai bine cât de mult s-au mişcat preţurile vineri. Acţiunile companiei au coborât în timpul şedinţei cu până la 7,1%, la 15 lei, apoi s-au apreciat cu până la 3,5%, la 16,7 lei. Diferenţa dintre minimul şi maximul zilei a trecut de 11%. Spre final, câştigul s-a redus, iar la ora 17:00 acţiunile erau…

Creșterea vârstei efective de pensionare este cea mai realistă pârghie care mai poate readuce spre sustenabilitate un sistem public de pensii pus sub presiune de un deficit record al bugetului de asigurări sociale de stat, de intrarea la pensie a generației „decrețeilor” începând din jurul anului 2030 și de faptul că î…


Aproape 32 de euro pe lună este creşterea netă pentru sutele de mii de angajaţi cu salariul minim din Grecia, începând de la 1 aprilie 2027, informează publicaţia Kathimerini. Ministerul de Finanţe a indicat că majorarea brută va fi de 40 de euro, astfel încât salariul minim va ajunge la 960 euro pe lună. Deşi …

Peste 8,3 milioane de români, mai precis 8,34 milioane la finalul lunii mai 2026, sunt acționari în companii mari listate la Bursa de Valori București(BVB). Ei au ajuns în această poziție pentru că cele șapte fonduri de pensii administrate privat, la care sunt obligați să contribuie cu 4,75% din salariu, plasează în ju…

O nouă amnistie fiscală de amploarea, inspirată de cea de pe finalul anului 2024, a fost pregătită acum de către parlamentarii formațiunii Uniți pentru România (UPR). Amnistia propusă de aceștia ar șterge dobânzile și penalitățile firmelor, persoanelor fizice și primăriilor, cu datorii înregistrate la 31 august 2026, c…
Organisme chineze au furnizat Iranului imagini satelitare cu o bază din Iordania înainte şi după un atac care a costat viaţa a trei soldaţi americani în iulie, relatează Wall Street Journal, într-un context de tensiuni între Washington şi Beijing, relatează AFP. Trei soldaţi au murit pe 17 iulie în lovituri ale rachete…
Titlurile și sumarele provin din feed-urile publice ale surselor, cu link către articolul original. SHIFTLINE agregă și clasifică — nu reproduce articolele integral și nu oferă recomandări de investiții.