Ce se întâmplă în piață și cum îți afectează banii.
Cum ne schimbă AI relația cu banii? Cum evităm fraudele digitale? Cum le vorbim copiilor despre bani? Sunt creditele încă o soluție? Cum alegi între bursă, ETF-uri, fonduri, titluri de stat? Cum construim independența financiară? sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate la Maratonul de Educație Financiară…

Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcţie în zona Aviaţiei, supranumită ‘polul corporatiştilor’, o familie având nevoie de un venit minim de aproximativ 15.000 de lei pentru a cumpăra prin credit ipotecar un apartament nou cu două camere în zonă, iar pentru unul cu trei camere circa 22.300 de lei, relevă o a…

Aproximativ 4.000 de apartamente sunt în construcție în acest moment în zona Aviației, supranumită ‚polul corporatiștilor’ datorită apropierii de principalul pol de business din București, Aviației – Barbu Văcărescu, arată o analiză realizată de către compania de consultanță imobiliară SVN Romania. În analizarea oferte…

Aproape 70% din creditele ipotecare aveau la finalul primului trimestru (T1) din acest an dobânda fixă pe diferite perioade, în timp ce mai puţin de o treime mai au dobândă variabilă de la acordare până la scadenţă, conform datelor BNR.

Fondul de investiții Revestas Capital a finalizat operațiunile de refinanțare cu 123 de milioane de euro a Complexului Hotelier Radisson Blu din București, capital subscris de Deutsche Pfandbriefbank în calitate de unic aranjor și creditor.

Banca Naţională a lăsat suficientă lichiditate pe piaţa interbancară, şi pentru finanţarea economiei şi a deficitului bugetar, iar creditarea sectorului privat a continuat, pe segmentul corporaţiilor.

Banca Națională a României a înrăutățit prognoza de inflație pentru finalul anului 2026, de la 5,5% la 6,1%, pe fondul caniculei, secetei și problemelor din sectorul energetic. Guvernatorul Mugur Isărescu avertizează, în același timp, că economia României nu va reveni rapid: consumul populației scade, creditarea persoa…

Grupul financiar Banca Transilvania (TLV) i-a acordat transportatorului naţional de gaze naturale, Transgaz (TGN), o finanţare de 300 mil. euro pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii naţionale de transport al gazelor naturale, reprezentând cea mai mare finanţare bilaterală acordată de bancă sectorului energ…

Grupul financiar Banca Transilvania (TLV) i-a acordat transportatorului naţional de gaze naturale Transgaz (TGN) o finanţare de 300 mil. euro pentru dezvoltarea şi modernizarea infrastructurii naţionale de transport al gazelor naturale, reprezentând cea mai mare finanţare bilaterală acordată de bancă sectorului energet…

Un grup de economiști, majoritatea din Banca Națională, coordonat de academicianul Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal, tratează, în ultimul Monitor privind Zona Euro, chestiunea ROBOR, ajunsă în prim plan după ce Consiliul Concurenței a aplicat o amendă fără precedent băncilor pentru că ar fi acționat conce…

Cum ne schimbă AI relația cu banii? Cum evităm fraudele digitale? Cum le vorbim copiilor despre bani? Sunt creditele încă o soluție? Cum alegi între bursă, ETF-uri, fonduri, titluri de stat? Cum construim independența financiară? sunt doar o parte dintre temele care vor fi discutate la Maratonul de Educație Financiară…

Atacul cibernetic care a paralizat sistemele ANCPI a pus în pericol peste 5.000 de tranzacții ipotecare de 437 de milioane de euro, amenințând cumpărătorii cu pierderea dobânzilor promoționale și expirarea antecontractelor.

BNR anticipează o redresare uşoară a economiei în trimestrele doi şi trei din acest an şi vede o accentuare a ascensiunii creditului privat, în timp ce inflaţia scade substanţial din trimestrul trei (T3).

BNR anticipează o redresare uşoară a economiei în trimestrele doi şi trei din acest an şi vede o accentuare a ascensiunii creditului privat, în timp ce inflaţia scade substanţial din trimestrul trei (T3).

Indicele BET a câștigat peste 1%, recuperând aproape integral ecartul celor 2 ședințe precedente de corecții.

Consiliul de administrație al Băncii Naționale a României a decis, luni, să mențină rata dobânzii de politică monetară la nivelul de 6,5% pe an. BNR a păstrat neschimbate și ratele dobânzilor pentru facilitățile de creditare și de depozit, precum și nivelurile rezervelor minime obligatorii.

Românii au continuat să apeleze la finanţări bancare în primul semestru (S1) din acest an, dar apetitul pentru creditele de consum a rămas temperat, volumele lunare ale finanţărilor noi în lei de acest tip fiind preponderent sub 5 mld. lei, după cum indică datele BNR.

În așteptarea deciziei pentru ratingul de credit al României al agenției Moody’s, investitorii de la BVB s-au retras la cumpărare.

Un bărbat din statul american Massachusetts are acum regrete după ce a obținut un credit ipotecar de 5,5 milioane de dolari pentru un conac care este pe cale să se prăbușească în Golful Cape Cod, relatează futurism.com. Bărbatul, John Bonomi Jr., a ajuns prima dată în atenția presei în urmă cu cinci ani, când a …

Titlurile și sumarele provin din feed-urile publice ale surselor, cu link către articolul original. SHIFTLINE agregă și clasifică — nu reproduce articolele integral și nu oferă recomandări de investiții.