Ce se întâmplă în piață și cum îți afectează banii.

Bursa de Valori Bucureşti a închis în creştere şedinţa de marţi, iar valoarea totală a tranzacţiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 de milioane de euro), relatează Agerpres.

Promateris S.A. (BVB: PPL), unul dintre liderii regionali în producția de ambalaje biodegradabile și compostabile, a încheiat primul semestru din 2026 cu o creștere de 29% a veniturilor din vânzări față de perioada similară a anului trecut, ajungând la aproape 74,6 milioane de lei, informează societatea prin intermediu…

Nuclerelectrica va avea un director general interimar din 3 octombrie, la o zi după ce încetează mandatul lui Cosmin Ghiță, care a transmis săptămâna trecută că renunță la funcție, potrivit informării trimise la Bursa de Valori București (BVB).

Ordinul ANAF prin care se actualizează formularul „Invitație pentru audiere”, utilizat în cadrul verificărilor documentare, a fost publicat marți în Monitorul Oficial. Citește mai departe și comentează pe StartupCafe.ro…

Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF) a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 de milioane de lei în urma verificării unor tranzacţii cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene şi comercializate în România, informează instituția prin intermediul unui comunicat, transmi…

Piețele financiare se pregătesc acum pentru dobânzi mai mari în Statele Unite, întrucât președintele Rezervei Federale, Kevin Warsh, a readus inflația în centrul atenției investitorilor prin declarațiile sale de la reuniunea anuală a guvernatorilor băncilor centrale de la Jackson Hole.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a stabilit TVA suplimentară de plată de aproximativ 87 milioane de lei în urma verificării unor tranzacții cu utilaje agricole aduse din alte state membre ale Uniunii Europene și comercializate în România

The policymaker said he's concerned about "broader price pressures taking hold" as inflation has prevailed above the Fed's 2% target

Federaţia Patronatelor din Industria Ospitalităţii din România (FPIOR) propune Guvernului un pachet de zece măsuri pentru perioada 2026-2029, dintre care consideră că cinci ar fi urgente pentru următoarele 90 de zile: reducerea TVA la 9%, relansarea voucherelor de vacanţă, garanţii de stat pentru credite, eşalonarea da…

Ministerul Finanțelor lansează, în perioada 4-11 septembrie 2026, o nouă ediție a programului de titluri de stat FIDELIS, cu dobânzi neimpozabile de până la 7,50% pentru emisiunile în lei și de până la 6,30% pentru cele în euro. Donatorii de sânge beneficiază și în această ediție de dobânzi și praguri minime de subscri…

Rezervele valutare ale Băncii Naționale a României au crescut în august cu 1,635 miliarde de euro și au ajuns la 64,865 miliarde de euro, de la 63,230 miliarde de euro la finalul lunii iulie, a anunțat marți BNR. Intrările din cursul lunii au inclus o prefinanțare de aproximativ 2,5 miliarde de euro din împrumutul SAFE…

Ministerul Finanțelor a anunțat marți lansarea unei noi ediții a programului FIDELIS, care se va desfășura în perioada 4-11 septembrie 2026. Investitorii vor putea cumpăra titluri de stat în lei, cu dobânzi de până la 7,50%, și în euro, cu dobânzi de până la 6,30%. Pentru donatorii de sânge vor exista două tranșe speci…

Titlurile și sumarele provin din feed-urile publice ale surselor, cu link către articolul original. SHIFTLINE agregă și clasifică — nu reproduce articolele integral și nu oferă recomandări de investiții.